English | Francais | Italiano | Deutsch | Español
  • Stomatologie

    Clinica Valpet Med oferă servicii complete de profilaxie, prevenție si tratament stomatologic. Specialiștii noștri identifică problemele, recomandă și aplică un program particularizat, realizează un plan eficient de tratament. Nevoile pacientului nostru sunt primordiale pentru noi. Medicii noștri stomatologi sunt permanent informați despre inovațiile din domeniu, iar dotările cabinetelor sunt de ultimă generație. Pacienții noștri sunt primiți într-un ambient plăcut, iar echipa noastră încearcă să le creeze o stare de confort, de relaxare și de încredere.

    Echipa noastră vă pune la dispoziție o paletă largă de servicii dentare: profilaxie, obturații, endodonție, lucrări protetice, estetică dentară, intervenții de chirurgie dentară si implantologie. Experiența îndelungată și profesionalismul medicilor noștri, utilizarea unei aparaturi performante asigură reușita unui tratament dentar de calitate. În plus, noi respectăm timpul dumneavoastră, pentru că știm că timpul este prețios.

  • Medicină internă

    Clinica Valpet Med oferă servicii complete de profilaxie, prevenție si tratament stomatologic. Specialiștii noștri identifică problemele, recomandă și aplică un program particularizat, realizează un plan eficient de tratament. Nevoile pacientului nostru sunt primordiale pentru noi. Medicii noștri stomatologi sunt permanent informați despre inovațiile din domeniu, iar dotările cabinetelor sunt de ultimă generație. Pacienții noștri sunt primiți într-un ambient plăcut, iar echipa noastră încearcă să le creeze o stare de confort, de relaxare și de încredere.

    Echipa noastră vă pune la dispoziție o paletă largă de servicii dentare: profilaxie, obturații, endodonție, lucrări protetice, estetică dentară, intervenții de chirurgie dentară si implantologie. Experiența îndelungată și profesionalismul medicilor noștri, utilizarea unei aparaturi performante asigură reușita unui tratament dentar de calitate. În plus, noi respectăm timpul dumneavoastră, pentru că știm că timpul este prețios.

  • Cardiologie

    Cardiologia reprezintă ramura medicinei care se ocupă cu depistarea și tratarea bolilor inimii și ale vaselor sangvine.

    La clinica Valpet Med, cardiologi profesioniști vin în întâmpinarea problemelor dumneavoastră și vă oferă servicii medicale de calitate. În urma unor investigații riguroase(ecografie cardiaca, EKG, oscilometrie, spirometrie, holter EKG, holter tensiune, test de efort standardizat, doppler bilateral venos, doppler bilateral arterial), aceștia identifică cauzele afecțiunilor de care suferiți, interpretează analizele, stabilesc cu acuratețe diagnosticul și vă indică tratamentul adecvat. Specialiștii noștri vă răspund cu promptititudine la orice nelămurire aveți.

  • Balneo / Fizioterapie

    Fizioterapia este știința ce studiază mecanismele de acțiune ale factorilor fizici, cum sunt masajul, exercițiul fizic, împachetările, apa, lumina, căldura, electricitatea, și utilizarea acestora cu scop de tratare, recuperare și profilaxie în tratarea afecțiunilor organismului uman.

    După anii 1990, odată cu schimbarea radicală a criteriilor estetice, fizioterapia a luat un avânt extraordinar și în tratamentul țesutului adipos, al pielii și în general al esteticii corporale. Apariția unor noi ramuri interdisciplinare, care se folosesc de toate mijloacele fizioterapiei, dar și ale nutriției, pentru atingerea unor ținte (slăbire, tonifiere mulculară, tonifierea pielii, celulită) a impulsionat investițiile în domeniu. Reshaping, Tratamentul Celulitei, Slăbire, Wellness, Spa etc. sunt noile vedete ale momentului, care răspund cererilor pacienților.

  • Ortopedie

    Ortopedia este o specialitate chirurgicala care se concentreaza pe diagnosticul, tratamentul si preventia afectiunilor aparatului locomotor.

    Medicul ortoped se ocupa de afectiunile aparatului locomotor. Acesta include:

    • Diagnosticarea afectiunii
    • Tratamentul cu ajutorul medicamentelor imobilizarii, sau a interventiei chirurgicale.
    • Recuperarea, prin recomandarea unor exercitii specifice ce restabilesc mobilitatea, tonicitatea si funtia aparatului locomotor.

  • Neurologie

    Neurologia este specialitatea care se ocupa cu diagnosticarea, tratarea si recuperarea bolnavilor cu suferinte ale sistemului nervos.

    In cadrul clinicii noastre,neurologie este o specialitate necesară in contextul recuperării complexe a pacientului

  • Reumatologie

    Reumatologia este o ramură a medicinii interne, care se ocupă cu depistarea, diagnosticarea, tratarea și recuperarea bolnavilor cu afecțiuni nechirurgicale ale aparatului locomotor. Aceste afecțiuni sunt de obicei dureroase, acute sau de cele mai multe ori cronice, care împiedică buna funcționare a aparatului locomotor și sunt numite în general reumatism sau boli reumatice și musculoscheletice.

    Principalele grupe de afectiuni de care se ocupa reumatologia sunt următoarele:

    • afectiuni degenerative provocate de degenerescența și uzura unor articulații sau de cauze mecanice: artroza membrelor (gonartroza, coxartroza), spondiloza, hernia discală lombară.
    • afecțiuni cauzate de prezența cristalelor în articulații sau în tendoane: guta, pseudoguta, condrocalcinoza articulară, boala calcificărilor tendinoase.
    • afecțiuni inflamatorii periarticulare și articulare nedegenerative: tendinite, bursite, capsulite, entezite, epicondilite, fibromialgia, sindromul Dupuytren, nevralgia cervico-brahială, periartrita scapulo-humerală, sindromul de tunel carpian și alte sindroame canalare ale membrului superior și inferior
    • afecțiuni infecțioase articulare cauzate de prezența unor germeni în articulații: boala Lyme (borelioza), artrita gonococică, artrita tuberculoasă (TBC osteo-articular) și alte artrite infecțioase.
    • afecțiuni metabolice: osteoporoza, osteomalacia.
    • afecțiuni inflamatorii, autoimune care se observă, în general, în cadrul bolilor de sistem: reumatismul articular acut, artrite reactive, poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă, artrita psoriazică, lupusul eritematos sistemic, sclerodermia, polimiozita, dermatomiozita, sindromul Schönlein-Henoch, vasculite.
  • Neurochirurgie

    Neurochirurgia este o ramură a chirurgiei care se ocupă de operațiile pe creier și alte intervenții asupra sistemului nervos, sistemul nervos de control care reglează activitățile din organism. Operațiile pe creier sunt în general extrem de delicate și implică o serie complicată de tehnici, echipament și tehnologie sofisticată.

    Neurochirurgia modernă tinde să se ocupe în special de leziuni, cum ar fi urmări ale rănilor la cap, membre, răni provocate de gloanțe sau pătrunderea unui șrapnel, precum și tumori sau diferite excrescențe. Este folosită și pentru a trata atacuri cerebrale cardiovasculare și hemoragii, nervi blocați și comprimați și anomalii congenitale.

    Problemele coloanei vertebrale sunt mai grave, deoarece coloana vertebrală transportă mesaje nervoase în toată zona inferioară a organismului. Chirurgul ortoped se alătură echipei de chirurgi în operațiile pe coloană.

    Unii pacienți rămân cu membre tăiate în urma accidentelor. Dacă chirurgii consideră posibilă reimplantarea în echipa care va efectua operația va fi inclus și un neurochirurg. Acesta este responsabil cu reimplantarea nervilor, pentru ca să existe șanse ca pacientul să-și recapete sensibilitatea și să-și poată folosi cât de cât mușchii din zona afectată. Pentru aceasta și pentru multe alte aspecte ale neurochirurgiei, microchirurgia este acum o tehnică esențială.

    Cea mai delicată și provocatoare parte a muncii unui neurochirurg este operația pe creier. După ce pătrunde în craniu neurochirurgul lucrează rapid și eficient pentru tratarea leziunilor. Vasele sanguine anormale sunt legate sau înlăturate. Hemoragiile sunt oprite. În cazul unei fracturi de craniu, fragmentele de os sunt îndepărtate sau lipite la loc iar țesutul de creier aflat dedesubt este examinat în vederea detectării eventualelor răni. Când o parte din craniu trebuie înlăturată sau a fost grav deteriorată, acesta poate fi înlocuită cu plastic sau metale ușoare ca și titanul. Aceste plăcuțe sunt înșurubate în craniu de către neurochirurg iar fâșia de piele este cusută înapoi pentru a acoperi plăcuța.

    După diverse tipuri de intervenții neurochirurgicale, pacienții beneficiază din plin de fizioterapie și exerciții speciale. Uneori nervii cresc din nou în conexiuni diferite, astfel încât când o persoană înceracă să-și miște un deget sau un membru într-o direcție, acesta se îndreaptă înspre direcția opusă. Prin urmare pacientul trebuie uneori să reînvețe mișcările și de unde provin senzațiile. Neurochirurgia poate avea succese uimitoare, cum ar fi îndepărtarea paraliziei sau recuperarea simțurilor.

  • Diabet / Nutriție

    Diabetul zaharat este un sindrom caracterizat prin valori crescute ale concentrației glucozei în sânge (hiperglicemie) și dezechilibrarea metabolismului.

    Hormonul numit insulină permite celulelor corpului să folosească glucoza ca sursă de energie. Cand secreția de insulină este insuficientă sau când insulina nu-și îndeplinește rolul în organism, afecțiunea se numește diabet zaharat. Diabetul poate fi ținut sub control printr-o supraveghere atentă a dietei și a greutății și prin exerciții fizice, ca supliment al tratamentului medical.

    Toate tipurile de diabet au simptome și complicații similare. Hiperglicemia poate duce la deshidratare, și necorijată o perioadă măsurată în săptămâni sau luni, la cetoacidoză. Complicațiile de termen lung ("tardive") sunt de ordin vascular și neurologic. Problemele vasculare sunt de 2 tipuri: macrovasculare și microvasculare; cele macrovasculare sunt reprezentate de maladia cardiovasculară (infarct, angină) și accidentul vascular cerebral (AVC); problemele microvasculare sunt nefropatia diabetică (gravă maladie renală) și retinopatia diabetică (problemă care constă într-o alterare continuă și uneori brutală a retinei, fapt care poate conduce la orbire). Tot de natură microvasculară este și impotența provocată de diabetul necontrolat, ca și o parte dintre problemele piciorului diabetic, care se manifestă printr-o lentoare a vindecării plăgilor pe extremități, infecții repetate și dificil de tratat, gangrenă cu risc de amputare, etc. O altă categorie de complicații tardive ale diabetului sunt cele de ordin neurologic, anume neuropatia diabetică. Aceasta se manifestă prin pierderea senzației, simțului, în membrele inferioare (picioare) și dureri neuropatice (senzații de durere, arsură, în picioare, fără cauze imediate externe); Complicațiile neurologice au și ele, cel puțin în parte, tot o etiologie microvasculară.

    Nutriția este știința care interpretează interacțiunile dintre nutrienți și alte substanțe din hrană (de exemplu, fitonutrienți, antocianine, taninuri, etc.) în raport cu mentenanța, dezvoltarea, reproducerea, sănătatea și starea de boală a unui organism. Include ingestia alimentelor, absorbția, digestia, biosinteza, catabolismul și excreția.

    Dieta unui organism este ceea ce mănâncă, care este determinată în mare măsură de disponibilitatea, procesarea și palatabilitatea hranei. O dietă sănătoasă include prepararea alimentelor și metode de stocare care protejează împotriva oxidării nutrienților, împotriva căldurii sau percolării, și care reduc riscul toxiinfecțiilor alimentare.

    Nutriționiștii dieteticieni înregistrați sunt profesioniști din domeniul sănătății calificați pentru furnizarea sfaturilor dietetice sigure, bazate pe dovezi, care includ analiza a ceea ce se mănâncă, analiza detaliată a sănătății nutriționale, precum și un plan de tratament nutrițional personalizat. De asemenea, dieteticienii furnizează programe de prevenție și de tratament la locuri de muncă, școli și instituții similare. Dieteticienii înregistrați sunt profesioniști antrenați din domeniul sănătății care furnizează, de asemenea, sfaturi dietetice cu privire la rolul nutriției în bolile cronice, inclusiv posibila prevenție sau remediere prin adresarea carențelor nutriționale înaintea recurgerii la medicamente.

    O dietă inadecvată poate avea un impact dăunător asupra sănătății, provocând boli carențiale precum orbirea, anemia, scorbutul, nașterea prematură, fătul mort la naștere și cretinism; condiții care pun sănătatea în pericol precum obezitatea și sindromul metabolic, la fel și boli cronice comune precum boli cardiovasculare, diabet, și osteoporoză.

  • Fizioterapia

    Fizioterapia este ramura medicinei care se ocupă cu metodele de tratare a bolilor, folosind agenți fizici cum ar fi curentul electric, câmpul magnetic, sunetul, temperatura.

    Beneficiile fizioterapiei sunt: calmarerea durerilor, recuperarea, îmbunătățirea și menținerea tonusului muscular.

    Metodele de terapie cele mai frecvente sunt :

    • electroterapia (are efect analgezic, antiedematos, miorelaxant, reglator al circulaţiei sanguine, reparator al ţesutului osos și cartilaginos)
    • ultrasunetele (au efect analgezic, miorelaxant şi vasodilatator şi se utilizează cu succes în recuperarea medicală sportivă şi reumatismală)
    • laserterapia (are efect antiinflamator, antialgic, miorelaxant, antiedematos).
    • magnetodiafluxul (are efect antiinflamator articular si periarticular, efect sedativ, decontracturant)
    • parafina
    • terapie cu unde scurte
    • vacuumterapie (deblocheaza circulatia sanguina si cea limfatica realizandu-se astfel oxigenarea tesuturilor celulitice blocate. Este accelerata drenarea metabolitilor toxici atat pe cale limfatica dar si capilara ducand atat la eliminarea grasimii cat si la tonifierea pielii. )
    • electrovacuumterapie (reprezinta terapia combinata electroterapie/vacuumterapie)
    • drenaj limfatic (intarirea sistemului imunitar datorita stimularii ganglionilor limfatici, dinamizarea circulatiei limfei în spatiile intercelulare si accelerarea curentului limfatic si eliminarea rapida a reziduurilor toxice)
    • baie galvanica, indicată în: spondiloză, nevralgii, polinevrite, poliomielite non-paralitice, conditii de crestere sau scadere a iritabilitatii nervilor aferenti si eferenti

    Personalul specializat al cabinetului de fizioterapie vă oferă consultaţii şi tratament de specialitate pentru o paletă largă de afecţiuni. Cabinetul este dotat cu aparatură modernă pentru ca pacienții noștri să beneficieze de tratamente de dezvoltare, întreţinere şi recuperare a capacităţilor fizice funcţionale şi motrice individuale.

    În urma consultației, specialiștii noștri vor stabili un tratament personalizat nevoilor dumneavoastră pentru a trata eficient boala de care suferiți.

  • Kinetoterapia

    Kinetoterapia, se recomanda pentru tratarea si ameliorarea simptomelor in cazul:

      Afectiuni ale coloanei vertebrale:

    • discopatii
    • spondiloza
    • scolioza, cifoza, lordoza
    • spondilita anchilozanta
    • sechele posstraumatice si postoperatorii
    • Afectiuni ale articulatiilor membrelor:

    • reumatismale inclusiv coxartroze, gonartroze
    • postoperatorii, posttraumatice (entorse, luxatii, fracturi, proteze de sold si genunchi, leziuni de menisc, postoperator LIA)
    • dupa imobilizari prelungite
    • suferinte periarticulare inclusiv bursite, tendinte, periartrite
    • Afectiuni neurologice soldate cu deficite motorii:

    • hemipareze dupa accidente vasculare cerebrale, parapareze, tetrapareze
    • pareze ale nervilor periferici de cauza diferite (nerv sciatic, nerv cubital)
    • Afectiuni ale dezvoltarii copilului

    • gimnastica pentru copii cu afectiuni congenitale sau dobandite (tulburari de statica vertebrala-cifoza, scolioze; tulburari de statica ale piciorului picior plat, var quin, genu varus/valgus; tulburari de crestere, hemipareze)
    • congenitale / dobandite, rahitism; sau alte deficite neuromotorii

    Kinetoterapia se recomandă în cazul următoarelor afecțiuni : malformații congenitale, afecțiuni reumatismale, stări postoperatorii ortopedice sau neurochirurgicale, cifoza, scolioza, lordoza.

    Planul de recuperare personalizat este realizat de către un kinetoterapeut sub îndrumarea medicului curant. Programul de exerciții este adecvat vârstei, condiției fizice sau afecțiunii pacientului. Prin aceste metode speciale, vă veți redobândi mobilitatea și vă veți recâștigarea încrederea în propriile capacități.

  • Masaj terapeutic si de relaxare

    Masajul medical este o metodă terapeutică bazată pe o serie de mișcări / manevre mecanice sau mecanice aplicate părților moi ale corpului (piele, țesut muscular subcutanat, mușchi, vase limfatice și sanguine, organe interne). Masajul este utilizat pentru a completa celelalte proceduri terapeutice pentru a atenua anumite condiții. Oferim masaj terapeutic folosind gel antiinflamator și câteva tipuri de masaj de relaxare. Personalul nostru este instruit să ofere un masaj de cea mai bună calitate.

    Masajul este o parte crucială a procedurilor de recuperare medicală și are multiple efecte pozitive asupra organismului:

    • îmbunătățirea fluxului sanguin și a schimburilor nutriționale
    • reconstruirea țesuturilor rănite
    • crescând flexibilitatea musculară
    • analgezic
    • eliminarea substanțelor toxice din organism
    • stimularea tonusului muscular
    • eliminarea oboselii musculare
    • ameliorarea stresului și a insomniei
    • atenuarea durerilor de cap
    • reducerea anxietății
    • reducerea depresiei și a dispozițiilor negative
    • corectarea posturii corpului
    • coordonare și echilibrare
  • Acupunctura si alte tratamente alternative

    Acupunctura este o metodă de tratament, cu o vechime de peste 5000 de ani, care ocupă un loc special în cadrul medicinei tradiționale. Terapia prin acupunctură își are originea în medicina tradițională chineză. În credința filozofică chineză se considera că organismul are mai multe centre energetice și prin activarea acestora se pot vindeca anumite boli. Coform principiilor medicinei chineze, bolile sunt consecințele unor blocaje energetice.

    Tratamentul prin acupunctură presupune înțeparea unor puncte fixe de la nivelul pielii care corespund zonelor energetice. Rolul esențial al acupuncturii este echilibrarea funcționării organismului, prin refacerea energetică a diferitelor organe. În plus, s-a demonstrat că prin acupunctură se eliberează în sistemul nervos central endorfine (hormoni cu efect analgezic), care calmează durerea. De obicei, terapia prin acupunctură vine în completarea altor tratamente clasice. Se recomandă în cazul inflamațiilor, spasmelor, durerilor, alergiilor, bolilor reumatice, stărilor anxioase sau depresive, afecțiunilor tubului digestiv, hepatitei cronice etc.

    În cadrul clinicii Valpet Med, medici cu experiență realizează cu succes ședințe de acupunctură. Ei recomandă o procedură diferită de inserare a acelor, precum și o durată de menținere a acestora în funcție de afecțiunea de care suferă bolnavul. Pacientul este în deplină siguranță în cabinetul nostru, respectându-se norme stricte de igienă. Acele sunt sterilizate după fiecare utilizare sau sunt de unică folosință. Sedintele de acupunctura se desfasoara in sala de acupunctura special amenajata pentru a oferi intimitate si un ambient relaxant.